Ministerul Sănătății vrea să crească alocațiile de hrană în spitale. Care vor fi noile sume

Ministerul Sănătății vrea să crească alocațiile de hrană în spitale. Care vor fi noile sume
Publicat: 19/11/2014, 16:57

„Este necesară o actualizare a cuantumului alocațiilor pentru bolnavi. Acestea au rămas neschimbate din anul 2008 și nu mai corespund realităților, iar succesul tratamentului este dat și de o alimentație corespunzătoare. Proiectul de act normativ pe care îl propunem noi aduce trei noutăți importante: creșterea efectivă a sumelor destinate alimentației, introducerea unor sume pentru bolnavii în regim de hemodializă (aceștia nu beneficiau de masă chiar dacă programul de dializă se desfășoară între 4 și 6 ore), precum și crearea bazei legale pentru ca autoritățile locale să poată suplimenta aceste sume prin hotărâri ale consiliilor locale pentru spitalele din subordine”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de HG privind nivelul alocațiilor de hrană pentru consumurile colective din unitățile sanitare publice.

Conform documentului aflat în dezbatere, începând cu luna decembrie 2014, nivelul alocațiilor de hrană va fi actualizat cu indicele prețurilor de consum la mărfuri alimentare, în perioada mai 2008 -septembrie 2014, precum și creșterea cu 5% a cotei TVA.

Astfel, alocațiile de hrană vor ajunge între 7,0 lei și 19,4 lei pentru bolnavii adulți, corespunzător bolilor pentru care sunt internați, și între 3 lei și 17,5 lei pentru copii, în funcție de categoria de vârstă și afecțiune. Actualele alocații de hrană stabilite în luna aprilie 2008 se situează între 7,0 lei și 13,0 lei, pentru bolnavii adulți, și între 1,8 lei și 14,5 lei pentru copii.

Calculul detaliat al cuantumului alocațiilor de hrană a fost realizat la cererea Ministerului Sănătății, de către medici specialiști nutriționiști de la Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „Nicolae Paulescu”, Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului „Alfred Rusescu”, precum și de la alte institute de specialitate și spitale, pe categorii de bolnavi și afecțiuni.

Astfel alocația de hrană zilnică pentru bolnavi TBC și HIV/ SIDA adulți ar putea crește la 16 lei, iar pentru copii – la 15 lei, pentru bolnavi cu hepatită și neoplazicii adulți – la 15 lei, iar pentru copii – la 16,4 lei, pentru bolnavi cu diabet adulți – la 15 lei, iar pentru copii – la 17,5 lei, pentru arși – 15 lei (adulți) și 10 lei (copii), pentru lăuze – 14 lei, bolnavi în leprozerii – 11 lei, bolnavi psihici și bolnavi psihici cu internare obligatorie – 12 lei, bolnavi internați în staționare de zi – 7 lei, copii nou-născuți, prematuri, în maternități sau compartimente, alimentați artificial – 10 lei, copii nou-născuți prematuri alimentați natural – 5 lei, copii 0-3 ani – 10 lei, copii 3 – 16 ani – 12 lei. De asemenea, alocația pentru o rație de 0,500 l lapte distribuit prin unitățile sanitare care se acordă în completarea alimentației naturale- 3 lei, (după caz, de alocația noului născut poate beneficia mama acestuia), însoțitori ai bolnavilor internați în unități sanitare 8 lei, bolnavi străini internați la Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie 19,4 lei.

Totodată, în anexa la proiectul de hotărâre s-a adăugat poziția „bolnavi în regim de hemodializă” la cererea expresă a Institutului Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, a cărei motivație a fost că, deși bolnavii respectivi nu sunt internați, programul de dializă se desfășoară între 4 și 6 ore, timp în care, având în vedere patologia bolii diabetice, spitalul este obligat să ofere cel puțin o masă bolnavului. Alocația pentru hrană pentru acești bolnavi este de 8 lei.

În aceste condiții, se estimează că impactul bugetar al noilor alocații la nivelul unui an va fi de de 31,67 de milioane de lei, iar pentru ultima lună a anului curent este de 2,64 de milioane de lei. Analiza a fost efectuată doar la nivelul spitalelor din subordinea Ministerului Sănătății.

Aceste sume urmează să fie suportate din bugetele de venituri și cheltuieli proprii ale unităților sanitare cu paturi, indiferent de subordonare, ținând cont că aceste unități își finanțează cheltuielile integral din veniturile proprii, obținute potrivit legii.

Potrivit proiectului, nivelul alocațiilor de hrană este maximal. Acesta poate fi depașit prin hotărâri ale consiliilor unităților administrativ-teritoriale pentru spitalele din subordine , cu suportarea de către acestea din bugetele proprii a cheltuielilor suplimentare, precum și la solicitarea persoanelor fizice beneficiare, care vor suporta cheltuielile suplimentare corespunzătoare.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună